Friday, February 14, 2025

2:50 Câți ani sunt de când am renunțat complet la fb? După ce a picat odată pentru nu știu câte ore după ce am postat ceva. Ieri seară am dormit o grămadă și m-am trezit la unu, am făcut un ceai și bineînțeles ce puteam să fac altceva decât să deschid știrile.

Nu știu ce crede lumea, de ce postez mereu. Câți ani sunt de când m-am așezat prima dată în fața unui monitor de calculator? Eram student, nu știu în ce an și un profesor de sociologie ne-a întrebat în sala de curs dacă există cineva care "se pricepe" fiindcă lucra la un proiect și avea nevoie. A vorbit cu unii din Copou, Corpul A unde exista un calc, Independent cu un terminal într-o sală ca de clasă, goală.

Am mers acolo timp de săptămâni. Era activitatea mea favorită, puteam să lipsesc și de la chefuri cu colegii pentru a merge acolo. Era destul de asemănător cu un PC acum, puteai să editezi un program cu un editor de text după care să-l compilezi și la urmă să printezi ceva.

Mai mult sau mai puțin, o viață întreagă. Foarte recent am aflat că monitoarele de pe vremuri gen televizor cu tub catodic emit radiații, din care radiații X. O viață întreagă de expunere, până când au apărut astea cu LCD. Însă cam în același timp au apărut celularele și wi-fi-ul astfel încât astăzi am ajuns la limita cumulativă de expunere.

De câte ori pornesc un telefon, chiar pentru un minut, am dureri mai ales în părțile mai expuse în trecut, pentru aproape 24 de ore. Așa că am pus cablul la toate device-urile, am oprit wi-fi-ul și telefonul etc.

Deci sunt un număr de ani de când am renunțat la fb și tot nu mă pot obișnui să postez numai pe blog. Pentru că e mai greu de pus o poză. În schimb am posibilitatea de a pune link-uri. Ceea ce e cumva contra-intuitiv. Adică se rupe firul gândirii pe tema a ce vrei să postezi. Trebuie să te gândești la aspecte mai tehnice.

Mai recent a apărut fenomenul contra-postărilor. Mai bine zis am devenit mai conștient și receptiv la acestea. E vorba de postări uneori pentru lucruri banale, altele destul de serioase, alese doar pentru a interfera în mintea cititorului cu ce postez eu.

Mintea, ideile sunt chestii foarte fragile și foarte ușor de influențat. Am aflat de asta de când postez iar ei postează. Altfel, nu cred că s-ar obosi ei să o facă.

Chestia e că deschid știrile, de obicei într-un număr mare de tab-uri, simultan. Cu viteza de azi a internetului, a calculatorilor, nu contează. Trec de la un tab la altul și acumulez nervi și dorință de a posta ceva, însă e foarte greu. Cum să dovedesc. Dovada e doar în sincronizare cu postarea mea și în numărul mare de sincronizări.

Cam pe când deschid ultimul site, uit deja ca am văzut în primul și mi se face lehamite. Așa că m-am gândit să fac ceva ca să le păstrez undeva pe toate. Și am ajuns la soluția asta. Trag titlul pe desktop și ele se salvează ca icoane care conțin link-ul respectiv. Când termin, deschi o fereastră nouă de browser și le trag acolo pe toate.

Ele se transformă în tab-uri acolo, și există o extensie chrome care le poate transforma într-o pagină web conținând link-uri. Pe care le copy și paste în postarea mea de blog. Le vedeți în dreapta în acest screenshot, așa cum au fost extrase din site-uri deschise simultan în taburi?

Iată-le mai jos. Le-am sortat cumva când erau în faza de tab-uri fiindcă aici e mai greu. Tot ce am de făcut acum e să-mi amintesc la fiecare comentariul mental pe care l-am făcut în momentul când citeam știrea sau să pun un link la o postare mai veche de-a mea care are legătură cu acea știre.

Da știu ce am postat nu arată prea bine în html. E o bucată de cod complicată și fragilă, nu e prea simplu să inserez comentarii între ele, dar e mai bine decât la fiecare știre care îmi atrage atenția și vreau să comentez să mă întrerup din citit, să deschid o postare, să pun link-urile, apoi să mă întorc iar la citit.

Ok încercând să faca asta am văzut că nu am fost atent și la unele s-a salvat doar poza, voi fi mai atent pe viitor.

 Smell like an Egyptian: researchers sniff ancient mummies to study preservation | Egyptology | The GuardianCel mai împuțit loc din universul nostru imediat? Spațiul dintre tamburi de la mașina de spălat.
Despre Egiptul antic eu zic mereu
 Unde va locui Ilie Bolojan pe perioada interimatului. Decizia, luată "pentru eficientizarea activității și limitarea cheltuielilor" E vorba chiar de ce postez acum și am mai declarat înainte. Încerc să scurtez timpul de a trata cu aceste chestii
 3.-Nora-Steriadi-Realitatea-Ilustrata-1935-e1739008337715-678x509.jpg Neavând titlul am uitat pentru ce am salvat chestia asta
 Cei mai la modă adidași în această primăvară - o trecere în revistă a modelelor noi | adevarul.ro Mă enervează când un brand (Adidas) devine substantiv comun într-o limbă.
În engleză li se spune sneakers, care în românește aș traduce pâș pâș. Pâșuri?
 Brake pad dust can be more toxic than exhaust emissions, study says | Automotive emissions | The Guardian Sateliții lui Musk care cad la 5 ani și se fac praf-tămâie

Ok cred că ar merge dacă inserez comentariile înainte de link

Toată chestia poate avea potențialul de a-mi salva mult mult timp și posibilitatea de a combate mai bine aceste tip de feedback nedorit și disruptiv (văd că nu mi-a înroșit google disruptiv înseamnă că există în limba română).

4:20 Am avut probleme cu respirația de când am început însemnarea (entry) de mai sus. Și fiindcă nu am mai dat de mult "zonele sensibile" de la pereți unde se face mucegai. Dar înainte de a se face mucegai vizibil, se face unul invizibil și miroase. De asemenea am uitat să pun aseară înapoi în cuptor farfuriile cu bicarbonat.

Am două farfurii mari pe care am întins praf de bicarbonat și pe care le păstrezi în cuptor între două folosiri. De la respirație îngreunată, a început să mă strângă la inimă. Așa că la 4 dimineață am luat niște gel cu clor și o cârpă cu mâner și am dat zonele cu clor. Exact când am terminat a început să huruie afară o țeavă groasă de eșapament. La turație mică.

4:30 Nu cred că merge. O să încerc altceva. Le trag pe desktop când le găsesc ca să nu uit de fiecare. Apoi le trag pe toate într-o pagină de browser ca să devină tab-uri și într-un tab nou deschid postarea, după care le iau pe toate de sus, la rând. Nașpa că trebuie să click de vreo 3 ori ca să iau un link și de vreo 10 ori ca să-l pun în text.

Da are un sfert de oră de când huruie. Aici ninge o dată sau de două ori pe an și în zilele alea nu merge nimeni la serviciu. Ieri a nins, temperatura e un grad două (celsius) sub zero, pe alei e o pojghiță de zăpadă cu una de gheață deasupra, dar o camionetă din alea uriașe cum e cea care huruie acum nu ar avea probleme.

Am zis mai demult, dacă oamenii au nevoie să-și încălzească camioneta la 4 dimineață, de ce nu-și pun eșapament ca lumea sau nu-i pasă nimănui fiindcă aici în complexul ăsta de 300 de apartamente nu stă nimeni pe bune?

4:45 Ok nu mai pleca și m-am uitat afară. A venit o cisternă de pompieri cu lanțuri la roți care au cu ei paramedic la cineva pe aproape. Cred că fiindcă am spus că mă strângea la inimă.

M-a strâns de atâtea ori în ultimii 30 de ani și mă duceam la urgențe și nu mi-au găsit niciodată nimic așa că nu îmi mai pasă. Deschid gura și respir pe gură, aerisesc, fac curățenie, îmi trece. Vibrațiile de la motorul ăla astăzi îmi agravează problema.

5:30 I read the news oh boy.

Hole in the wall
 Watch: Russian drone blows hole in Chernobyl's protective shell

He's got this one right. With Trump no one can ever be sure.

 Ukraine-Russia latest: Trump has no ‘ready-made’ plan to end war, says Zelensky

Just talked about the possibility of hauling gold from Earth using wormholes since ancient times

 
Why are U.S. banks flying gold from London to New York? | The Independent
After WWI and WWII Europe has been reduced to a non military power caught in an endless war cold and hot between US and Russia.


I think i saw a lookalike in the next building when i went smoking last night

 Oscar Pistorius’s new life in a millionaire’s mansion with a lookalike girlfriend

Iona and the fish


This could not have happened in a world of illusions


6:10 Yeah as the chlorine smell subsides, the mold smell is coming back. Not so much as before. Last 4 hours i've been breathing with my moth open and chest discomfort is now gone. It's so contrasting with the crisp snow air from outside.

Maybe i should make some noodles soup with bone broth and then go back to sleep.

12:22 PM There's a chocking smoke outside, there's a visible blue bag on top of the SW bin.

12:55 This bird is defying the laws of physics.

1:35 Big moves around the apartment. About half hour ago i heated some food and kids showed to play in the snow. Then after i ate heard a noise in the parking lot and saw sheupstairs cleaning the snow of her car (didn't go anywhere though). Some kid was standing next to her. Just saw kids and adults passing in front of my wall size living windows in both directions (not from here). A big exhaust just started.

5:27 I slept a few hours. It smells like dog fermented dog poop and cooking with hot pepper (all day). Went and found a number of bags at the SW bin. Some guys with a grey SUV were playing hide and seek with me at the W bin while an ambulance was making a sound like a Police car at the street.

The N bin lids have been vandalized (bent) and one of them was stuck open with water in it. I tried to push it down, some (clean) water went onto the lower part of the door of a blue pickup nearby and on the bags left on the ground (i will write about the retaliation, when it happens).

The content of two different bags with litter dust was spilled in the alley, one next to the bin, one closer to our building, since before the snow (i guess).